Doar câteva informații interesante:
1. „Peștera Sfântului Andrei” a fost descoperită în...1943, de către avocatul Jan Dinu, în urma unei „viziuni”. Nu există nicio dovadă că peștera a aparținut apostolului Andrei.
2. În Noul Testament, Sf. Andrei apare doar discret în Sinoptice (în Evanghelia după Luca este ignorat), devenind mai vizibil în Evanghelia după Ioan. De aici (Ioan 1, 35-44), aflăm că 1) Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, înainte de a deveni ucenicul lui Isus; 2) Andrei îl aduce la Isus, apoi, pe fratele său, Petru; 3) Petru și Andrei nu u fost originari din Cafarnaum (ca în Sinoptice), ci din Betsaida; etc.
3. „Tradiția milenară” a poporului român referitoare la Sfântul Andrei se bazează pe mențiunea istoricului Eusebiu din Cezareea (sec. IV): la începutul cărții a treia a lucrării sale, Istoria bisericească, menționează „tradiția” (i.e. comentariul lui Origen la Geneză, care nu a ajuns până la noi) conform căreia Sf. Andrei ar fi predicat în Sciția. Nimic mai mult.
4. Informația conform căreia Ap. Andrei însuși a uns primul episcop al Bizanțului (un anume Stachys) o avem abia din sec. al IX-lea. Foarte probabil, contextul general este unul politic.
5. Deși BOR îl cinstește pe Sf. Andrei drept ocrotitor al poporului român, principalele texte vechi despre Sf. Andrei nu au fost traduse încă în limba română (cu o excepție).
p.s. 1: Am folosit o parte din informațiile din cartea lui Cristian Bădiliță, Cele mai vechi teste despre Apostolul Andrei, apărută la Editura Vremea în 2015. Pe lângă studiul de unde am preluat informațiile de mai sus (studiul conține mult mai multe), cartea conține o ediție bilingvă (latină-română) a cărții Despre minunile fericitului Andrei, scrisă de episcopul Gregoire de Tours (traducerea este a lui C. Bădiliță).
p.s. 2: Cele scrise mai sus nu afectează în niciun fel legitimitatea cultului Sf. Andrei dezvoltat de Biserica Ortodoxă Română. Premisele oficiale sunt, însă, șubrede.
