Recenzie manual de logică

 Actualul manual de logică pentru clasa a 9-a este, probabil, cel mai slab manual de logică care a existat vreodată - atât didactic, cât și științific. Sunt deja mulți ani de când este aprobat, defectele lui au fost semnalate de foarte multe ori de către profesori și elevi. Desigur, nu a fost făcută nicio modificare.

Din anumite motive, pregătesc o recenzie a acestui manual. Primele probleme pot fi găsite chiar de la început, de exemplu în paragraful 1.4 (pp. 9 și urm.), în care este vorba despre „principiile logicii tradiționale”. Conform autorilor manualului, principiul rațiunii suficiente „presupune că pentru a accepta sau a respinge o propoziție trebuie să dispunem de o rațiune suficientă sau altfel spus, de un temei satisfăcător”.

Nu mă leg de conținutul principiului, deși nu ar fi deloc dificil (în această formulare, principiul este chiar fals 🥴). O voi face în recenzie. Însă, mă amuzam întrebându-mă: cum să vorbești despre indispensabilitatea unei rațiuni suficiente în argumentare într-o carte unde incluzi capitole despre inferențe prin analogie, inducție incompletă etc., fără să realizezi că există o „tensiune”? :)))

Cel mai amuzant este să vezi profesori care „jură” pe manual. Am multe întâmplări în care am fost amenințat cu manualul. Prima dată am fost dăscălit de o respectată colegă care mi-a explicat că expresia „toți A sunt B” nu este forma unei propoziții categorice, ci este forma standard a propoziției (sic!). Cred că am făcut ochii mari înainte să apuc să răspund și cred că m-a observat. Atunci, m-a lovit: „vrei să luăm manualul”? 

Am multe alte astfel de întâmplări. =)))

Când va fi gata, postez aici întreaga recenzie.

Politica identitară este incoerentă

Politica identitară actuală are două aspecte - doi vectori-forță ce o trag în direcții diferite.

Pe de o parte, este aspectul pluralității, iar acesta o face perfect compatibilă cu valorile democratice. Și nu doar atât. Se poate spune că aceasta este tendința în orice lume ce prețuiește sfera privată și societatea civilă: singurele capabile să-i lege pe indivizi sunt aspectele lor individuale i.e. variatele identități locale, sexuale, etnice, religioase etc. Fascinația identităților constă, măcar parțial, în caracterul inepuizabil al varietății lor.

Al doilea aspect - iar aici apare incoerența - este pretenția de a fi recunoscute cu orice preț și necondiționat. Această pretenție își are rădăcina într-o dorință de a transcende orice cadru cultural și politic particular, însă conține în mod implicit întrebarea: recunoaștere ca membru a... ce? Statul este simultan contestat și sursă a recunoașterii cerute. Ambiguitatea este totală. Iar cei care - se presupunea - trăiesc împreună cu „diferențele” lor, ajung să nu-și mai poată vorbi. Idealul uman este simpla contiguitate, fără viață comună, fără bine comun. 

Desigur, ideea statului neutru moral este doar atât - o idee. Sau, mai bine spus, o iluzie. Barbarismul este atunci când ești convins că doar tu ai dreptate, iar ceilalți nu au dreptul să existe; civilizația este atunci când 1) ești convins că ai dreptate; 2) ești failibil (știi că poți greși); 3) cauți adevărul împreună cu alții ce au aceleași convingeri; iar decadența este atunci nu mai crezi nimic în mod real, când orice convingere este fluidă. Este iluzia relativismului radical. Impresia mea este că aceasta din urmă există din ce în ce mai mult. Și, mai rău, este o decadență sistemică.

Au fost alegerile...

 Marea problemă a alegerilor de ieri este, desigur, absenteismul uriaș. Simplificat: dacă au votat 30% dintre cei cu drept de vot, iar partidul majoritar X are 45% din aceste voturi, atunci X va reprezenta 13,5% din electoratul total. Ce legitimitate este aceasta?!

Pe de altă parte, cred că rezultatele de ieri sunt foarte interesante. Apariția cea mai interesantă este, evident, AUR. Sunt înclinat să cred că USR este atât „materia”, cât și „anti-materia” AUR: pe de o parte, AUR a luat din votanții îndepărtați de retorica progresist-agresivă a USR; pe de altă parte, cele două se vor anula reciproc. Fiecare va fi ecranul celeilalte.

Tot în acest context, celelalte două partide mari vor avea ocazia să devină ce ar trebui să fie: stânga și dreapta reale, cu fundamente intelectuale serioase, fără populisme mizerabile etc. Dacă se întâmplă asta, absenții de ieri vor fi prezenți data viitoare. 

Eu aștept, de exemplu, un partid care să facă posibil să fii conservator pro-occidental; un partid care a asimilat pe deplin lecția modernității, însă nu o idolatrizează; unul care i-a citit pe Machiavelli, Hobbes, Rousseau, Adam Smith, Kant, dar i-a citit și pe Aristotel și Toma; care știe că Europa înseamnă, la origine, Grecia și creștinism.

Mișcarea fondatoare a filosofiei politice moderne

 Acum este mai util decât oricând să-l citim pe Hobbes. Situația descrisă în „Leviatan” există pentru prima dată pe deplin: oamenii urlă doar pentru drepturi individuale; preferințele individuale sunt tot ceea ce contează; ceea este drept sau nedrept este doar ceea ce decide cel care are puterea.

Mișcarea fondatoare a fost, desigur, respingerea modernă a legii naturale, drept o constrângere arbitrară asupra autonomiei individuale. Ideea (nu doar creștină) a omului ca ființă ce există (supus sau nesupus) sub lege a fost înlocuită cu ideea unei umanități ce își începe drumul într-o libertate ce ignoră orice lege și care, forțată de împrejurări să-și dea legi, o va face numai cu intenția de a-și păstra întreaga libertate fără lege.

Dar, libertatea stării naturale este eliminarea naturii umane, este reducerea umanității la o pură potențialitate. Pe cale de consecință, orice specific uman este doar un construct care poate fi deconstruit, după cum este convenabil.

La sărbătoarea Sfântului Andrei

 Doar câteva informații interesante:

1. „Peștera Sfântului Andrei” a fost descoperită în...1943, de către avocatul Jan Dinu, în urma unei „viziuni”. Nu există nicio dovadă că peștera a aparținut apostolului Andrei.

2. În Noul Testament, Sf. Andrei apare doar discret în Sinoptice (în Evanghelia după Luca este ignorat), devenind mai vizibil în Evanghelia după Ioan. De aici (Ioan 1, 35-44), aflăm că 1) Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, înainte de a deveni ucenicul lui Isus; 2) Andrei îl aduce la Isus, apoi, pe fratele său, Petru; 3) Petru și Andrei nu u fost originari din Cafarnaum (ca în Sinoptice), ci din Betsaida; etc.

3. „Tradiția milenară” a poporului român referitoare la Sfântul Andrei se bazează pe mențiunea istoricului Eusebiu din Cezareea (sec. IV): la începutul cărții a treia a lucrării sale, Istoria bisericească, menționează „tradiția” (i.e. comentariul lui Origen la Geneză, care nu a ajuns până la noi) conform căreia Sf. Andrei ar fi predicat în Sciția. Nimic mai mult.

4. Informația conform căreia Ap. Andrei însuși a uns primul episcop al Bizanțului (un anume Stachys) o avem abia din sec. al IX-lea. Foarte probabil, contextul general este unul politic.

5. Deși BOR îl cinstește pe Sf. Andrei drept ocrotitor al poporului român, principalele texte vechi despre Sf. Andrei nu au fost traduse încă în limba română (cu o excepție).

p.s. 1: Am folosit o parte din informațiile din cartea lui Cristian Bădiliță, Cele mai vechi teste despre Apostolul Andrei, apărută la Editura Vremea în 2015. Pe lângă studiul de unde am preluat informațiile de mai sus (studiul conține mult mai multe), cartea conține o ediție bilingvă (latină-română) a cărții Despre minunile fericitului Andrei, scrisă de episcopul Gregoire de Tours (traducerea este a lui C. Bădiliță).

p.s. 2: Cele scrise mai sus nu afectează în niciun fel legitimitatea cultului Sf. Andrei dezvoltat de Biserica Ortodoxă Română. Premisele oficiale sunt, însă, șubrede.